Cum și de ce a murit Isus – Câteva considerente medicale

Christ on cross

Edictum Dei, o societate Non-Guvernamentală din Cluj Napoca, fondată în anul 2011, ce își propune să promoveze principiile și valorile creștine în societate, valori ce trebuiesc protejate, respectate și prețuite prin cunoașterea și aprofundarea lor, valori cari sunt esențiale pentru o societate formată din oameni cu adevărat liberi, publică pe 29 Aprilie 2016, adică taman în ziua în care creștinătatea evanghelică românescă comemorează patimile și moartea Domnului și Mântuitorului Iisus Christos un articol cu numele De ce este crucificarea cea mai groaznică metodă de tortură inventată?.

Articolul abundă de o serie de argumente medicale ce explică suferințele Mântuitorului atât pe cruce dar și cele suferite imediat după sentința dată de Pilat din Pont așa cum sunt relatate mult prea blând de traducătorul Bibliei în limba română în ediția ce-i poartă numele, Dumitru Cornilescu care spune: „…iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. (Matei 27:26).

Nădăjduiesc că v-am făcut curioși asupra textului acestui articol și vă invit la lectură, meditație și introspecție.

Lectură plăcută și mai ales cu folos!

Christos a înviat! Slavă Lui!

Sursa fotografiei: incarnationsf.wordpress.com/tag/christs-crucifixion/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s