Fotografie pentru istorie (4)

Botez în apă Gloria Arad 17 Mai 1992

Gabi Izsak Botez Mai 1992 1

Aceaste fotografii sunt datate, după cum spune fratele Gabi Izsak, pe 17 Mai 1992. Prima prezintă  o fotografie de grup a unui botez în apă ce a fost oficiat de către frații Moise Ardelean (păstor la acea vreme și actualul președinte al Cultului Creștin Penticostal din România) și Nicu Petraș (actual păstor al Bisericii Creștine Penticostale „Gloria”-Bujac, la vremea respectivă diacon).

În marginea din stânga pe la jumătatea fotografiei îl puteți vedea purtând în mână Biblia pe actualul prezbiter, delegat cu funcție de păstor al Bisericii Creștine Penticostale „Gloria” (Bujac) Arad, fratele Gabi Izsak.

A doua fotografie îl prezintă pe Gabi Izsak singur. Familia nu i-a fost alături pentru că a ales să urmeze pe Domnul iar dumnealui provenea dintr-o familie catolică. Un preț pe care unii dintre cei ce se convertesc l-au plătit și îl plătesc chiar și în zilele acestea.

Iată ce spune fratele Gabi Izsak despre această fotografie pe FaceBook Gabi Izsak:

Au trecut 24 de ani de binecuvântare și sunt dator să mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu pentru fiecare clipă petrecută cu El!Slavă Lui!
Apoi mulțumesc din inimă familiei mele,soției Izsak Marinela,copiilor Denis Si Alina Izsak,Edy Izsak,Izsak Raul care au fost și sunt o mare și reală binecuvântare pentru mine.Fără ei nu aș fi fost ceea ce sunt.Mulțumesc și Bisericii Penticostale”GLORIA”Bujac,Arad,biserică în care am încheiat legământ cu Domnul,în care m-am format ca slujitor și în care slujesc!
“Din El, prin El, și pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”Romani 11:36 VDC. 

Mulțumesc și pe această cale fratelui Gabi Izsak pentru împărtășire, timpul acordat și bunăvoința de care a dat dovadă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s