Mel Gibson a gândit şi mai apoi a scris cu ajutorul unor specialişti-asistenţi scenariul filmului “The passion of the Christ” în două limbi: latina vulgata şi aramaica. Ambele limbi sunt considerate aproape moarte după cum ne spune site-ul moldovacrestina.info.
“Limba aramaică: este limba pe care Hristos a vorbit-o, dar este considerată ca fiind “pe cale de dispariţie”, cu grupuri tot mai puţine de vorbitori nativi, împrăştiate şi ele.”
Latina se mai învaţă încă în şcoli şi o găsim în diverşi termeni de specialitate (în special medicali şi farmaceutici ). Limba aramaică se mai învaţă şi ea dar într-un spaţiu mult mai restrâns. Site-ul cinemagia.ro ne spune despre limba aramaică următoarele cuvinte:
“Una dintre primele decizii ale lui Mel Gibson ca regizor al Patimilor lui Hristos a fost ca Iisus sa vorbeasca aceeasi limba pe care Iisus – personajul istoric – a vorbit-o acum 2000 de ani. Aceasta este aramaica, o limba semitica straveche inrudita cu ebraica, astazi considerata de unii lingvisti “limba moarta”, inca folosita in dialect de grupuri restranse din parti indepartate ale Orientului Mijlociu.
Candva, insa, aramaica era lingua franca a timpurilor sale, limba educatiei si comertului, vorbita pretutindeni, asa cum este limba engleza astazi. La inceputul secolului al optulea i.C., limba aramaica se folosea frecvent din Egipt la Asia Maior, la Pakistan si era limba oficiala in marile imperii ale Asiriei, Babilonului si mai apoi a Imperiului Chaldean si al guvernului Imperial al Mesopotamiei. S-a intins apoi pana in Palestina, luand locul ebraicii ca limba oficiala intre 721 si 500 i.C. Mare parte din legea iudaica s-a format, dezbatut si transmis in aramaica, limba care a constituit bazele Talmudului.
Iisus ar fi vorbit ceea ce este astazi cunoscut drept aramaica occidentala, care era dialectul evreilor in timpul vietii Sale. Dupa moartea Sa, primii crestini au scris portiuni din scriptura in aramaica, raspandind intamplarile depre viata lui Iisus si mesajele Lui in multe tinuturi.
Ca limba istorica pentru exprimarea ideilor religioase, aramaica este firul unificator pentru iudaism si crestinism. Profesorul Franz Rosenthal a scris in Jurnalul Studiilor Orientului Apropiat (Journal of Near Eastern Studies): “Dupa parerea mea, istoria aramaicii reprezinta cel mai pur triumf al spiritului uman, asa cum este el cuprins in limbaj (care este cel mai direct mijloc de expresie fizica a mintii) . . . [A fost] puternic activa in promulgarea chestiunilor spirituale.” Si pentru Gibson a existat ceva inefabil de puternic in a auzi cuvintele lui Hristos in limba originara.
Dar sa readuci aramaica la viata pe un ecran modern de cinematograf avea sa fie o provocare imensa. In cele din urma, cum creezi un film intr-o limba pierduta a primului secol la mijlocul secolului XXI?
Gibson a cerut ajutorul Parintelui William Fulco, presedinte si coordonator al Studiilor Mediteraneene la Loyal Marymount University si unul dintre cei mai mari experti din lume in aramaica si culturile semitice clasice. Fulco a tradus in intregime scenariul Patimilor lui Hristos in aramaica primului secol pentru personajele iudaice si in latina vulgara pentru cele romane, bazandu-se pe vastele sale cunostinte lingvistice si culturale. Dupa ce a tradus scenariul, Fulco a fost si consultant de dictie pe platou si a ramas “de serviciu” pentru productie, oferind traduceri si consultante de ultim moment. Pentru a reda limbajul si mai autentic, Gibson a consulat si vorbitori nativi ai dialectelor aramaice, pentru o mai buna intelegere a foneticii limbii. Frumusetea si muzicalitatea acestei limbi moarte, isi aminteste el, au fost profound miscatoare.
In cele din urma, intreaga distributie internationala a filmului Patimile lui Hristos a trebuit sa invete portiuni din aramaica – cei mai multi fonetic – devenind probabil unul dintre cele mai largi grupuri de artisti care au invatat o limba straveche en masse. Pentru Gibson, “limba straina” a filmului a adus si un alt beneficiu: invatarea aramaicii a devenit un factor unificator al distributiei, alcatuita din multe limbi, culturi si medii. “Sa aduci laolalta o distributie din toata lumea si sa-i pui sa invete limba asta le-a dat sentimentul unui loc comun, a ceva ce apartine tuturor si al legaturilor care transced limbajul”, spune el.
A fost de asemenea o provocare pentru actori sa-si cerceteze mai adanc propriile resurse fizice si emotionale, mai mult decat si dincolo de cuvinte. “Faptul ca au vorbit in aramiaca a cerut ceva cu totul diferit din partea actorilor”, observa Gibson, “pentru ca trebuiau sa compenseze claritatea obisnuita a limbii lor native. A adus la lumina un nivel de interpretare cu totul diferit. Intr-un fel, a devenit un film ca pe vremuri, pentru ca eram foarte hotarati sa spunem ce s-a intamplat mai ales printr-o imagistica si expresivitate pure.””
Wikipedia ne spune despre răspândirea limbii aramaice că:
“Locul de baștină al aramaicii a fost Mesopotamia. Triburile de aramei, caldeii, au locuit fie la sud de Babilon, în jurul orașului Ur, fie in Mesopotamia Superioară între râul Chebar (Khabur) și marea cotitură a Eufratului care are zona Haran în centru. Probabil datorită faptului că Avram, Isac și Iacov au avut legături cu Haranul, Moise spune că Iacov a fost „arameu” (Deuteronom 26:5). De acolo din nordul Mesopotamiei aramaica s-a răspândit către sud, pe teritoriul întregii Siria de azi. Când cetățile siriene, a căror populație vorbea aramaica, au fost distruse de asirieni în secolul VIII i.Hr., populația lor a fost mutată în diferite părți ale imperiului asirian. Acest fapt a determinat răspândirea rapidă a aramaicii, care era tot atât de ușor de învățat ca și cele mai multe dintre celelalte limbi ale vechiului orient apropiat. În final, aramaica a devenit lingua franca, o limbă internațională a unei lumi civilizate, și limba oficială mai întâi pentru imperiul neo-babilonian și apoi și pentru Imperiul Persan. La momentul actual,limba aramaică mai este vorbită în viața de zi cu zi în mici comunități din Orientul Mijlociu (în Siria-satul Ma’aloulah,precum și în Liban,Iraq sau Cipru-creștinii maroniți);de asemenea are o mai largă răspandire ca limbă liturgică în aceleași zone.”
Site-ul philadephia.com.ro citând ca sursă de informare revista “Ştiri din Israel” din data de 26.09.2008 spune, despre locurile unde se mai vorbeşte încă limba aramaică, următoarele:
La o distanta de numai 20 de minute de mers cu masina din orasul Tel Aviv se afla o asezare unica, si anume satul Achituv, care este situat aproape de valea Hefer, la nord-vest de orasul Netanya. In acest mosav traiesc aproximativ 100 de israelieni care si-au propus sa readuca la viata limba aramaica, vorbind zilnic in acest grai.
Ei vorbesc aramaica atat la serviciu, cat si acasa, in familie. Acest lucru este desigur valabil si in ce priveste oficierea serviciilor divine de la sinagoga. Aramaica este o limba antica, vorbita preponderent in spatiul central-asiatic, fiind chiar limba oficiala a doua imperii de odinioara: Asiria si Babilon. Astazi ea mai este vorbita, in diverse dialecte, de doar aproximativ 445.000 de oameni din intreaga lume.
Alaturi de limba ebraica, limba aramaica face parte din ramura nordica a limbilor semite. In secolul al VI-lea i. Cr., in timpul dominatiei persane, aramaica a devenit una din limbile oficiale ale acestui vast imperiu. Aceasta limba s-a raspandit atunci din Asia Mica si Egipt pana in India. Importanta ei este reflectata si in Vechiul Testament, unele pasaje fiind scrise in aramaica ( vezi Gen.31; 47; 2 Imp. 18). Evreii au vorbit aramaica in exilul babilonian, Talmudul babilonian, de exemplu, find la randul lui scris in aceasta limba. Pe langa aramaica babiloniana ( sau est-aramaica) pe care o vorbeau evreii care traiau in acea regiune, s-a dezvoltat si dialectul aramaicii siriene, dialect care a fost preluat ulterior de bisericile crestine ortodoxe.
Deoarece ebraica a preluat literele din aramaica ( aproximativ in a doua jumatate a secolului I i. Cr., n.red.), astazi ambele limbi folosesc la scriere aceleasi 22 de semne pentru consoane. In Palestina de odinioara ( asa cum a fost numita de catre romani provincia vechilor regate ale evreilor), ebraica a fost inlocuita cu aramaica, in vremea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Cristos vorbindu-se cu precadere aceasta limba veche. Si numeroase texte care au fost gasite la Qumran sunt scrise in aceasta limba.
Aceasta aramaica, inlocuita de limba araba in decursul extinderii dominatiei islamice, mai este vorbita doar de micile comunitati crestine din Turcia, Liban, Siria, Iran si Irak. In plus, in India mai exista o comunitate izolata care face parte din biserica ortodoxa siriana si care foloseste aceasta limba in cadrul slujbelor religioase.
In Achituv, mosavul israelian mentionat la inceputul articolulului se vorbeste est-aramaica, acel dialect pe care l-au vorbit odinioara evreii aflati in exilul babilonian. Aceasta limba a fost pastrata peste secole numai de evrei si doar in cateva sate neinsemnate din Asia Mica. Stramosii acestora au emigrat in Eret Israel din Iran, Irak si Turcia. Majoriatea lor au venit in tara in decursul secolului al XIX-lea, restul stabilindu-se aici dupa infiintarea statului Israel in anul 1948. Aceasta este unul din motivele pentru care limba aramaica a fost vorbita tot mai putin, insa au existat si cateva exceptii. Simon Yoseph, unul dintre locuitorii mosavului, relateaza referitor la acest subiect: “ La varsta de 10 ani am venit impreuan cu parintii mei din Kurdistan in Israel. Pe atunci nu vorbeam absolut nici un cuvant in limba aramaica. Stabilindu-ne insa in Achituv, am invatat aramaica, iar cand copii mei au venit pe lume, le-am vorbit de la bun inceput in aceasta limba antica cu totul si cu totul deosebita.
Si alti locuitori ai mosavului au procedat la fel. Astazi vorbim cu totii aramaica in Achituv, cantam cantece aramaice, ne intelegem al lucru in aramaica si desigur ne si rugam lui Dumnezeu in aceasta limba antica. Cine vrea sa locuiasca aici la noi efectiv nu are de ales si este nevoit sa invete aramaica”.
Unele pasaje ale bibliei au fost scrise în aramaică şi despre aceasta site-ul cercetatiscripturile.intercer.net ne spune:
“Faptul ca limba aramaica devenise o limba internationala pe timpul babilonienilor si al persilor a fost motivul pentru care unele parti din Biblie au fost scrise in aramaica. Functionarii care au trait sub babilonienii care vorbeau aramaica, asa cum era Daniel, sau aceia care lucrau pentru Persi, ca Ezra, erau barbati care foloseau limba aramaică in vorbire si scris la fel de bine ca limba lor materna, ebraica. Cartea lui Daniel reflecta clar capacitatea autorului ei de a folosi ambele limbi. Scriind experienta pe care o avusese in legătură cu visul lui Nebucadnetar, Daniel si-a inceput naratiunea in limba ebraica, dar cand a ajuns la punctul unde a introdus cuvantarea inteleptilor catre imparat, care vorbeau „in limba aramaica” (Daniel 2,4) el a trecut – poate fara sa-si dea seama – la limba oamenilor acelora, si a continuat sa scrie in ea mai multe capitole inainte de a reveni la ebraica lui materna.
A fost o vreme in care existenta fragmentelor aramaice in cartile lui Daniel si a lui Ezra au fost luate drept un semn ca data scrierii acestor carti a fost foarte tarzie. Totusi, intrucat in aproape toate zonele Orientului Apropiat Antic s-au gasit numeroase documente aramaice de pe timpul lui Daniel şi al lui Ezra se poate dovedi ca nu era ceva curios pentru oamenii acestia sa insereze in cartile lor documente aramaice, asa cum a facut Ezra, sau sa relateze evenimente istorice in limba aramaica, asa cum au facut atat Daniel, cat si Ezra.”
Aradul Evanghelic 