Cronica unei seri frumoase – „Da, eu cred” în „Noaptea Învierii”

Da, eu cred - Ekklesia Arad

Noaptea Învierii Arad Biserica Roșie 2016

Seara a început în jurul orei 19:00 în compania și părtășia evenimentului creat de Biserica Creștină Penticostală „Ekklesia” Arad care a avut loc la Sala Polivalentă din Arad. Evenimentul, de calibru asemănător dar toși ceva mai mic decât cel al BBSO (Biserica Baptistă Speranța Oradea) a umplut sala, o sală ce s-a dovedit a fii neîncăpătoare. Nu am fost deloc impresionat de competența Corului și Orchestrei și asta pentru că acești muzicieni minunați și-au dovedit iscusința și cu alte ocazii. Eram dezamăgit dacă nu se ridicau la nivelul la care îi știam și anume unul foarte bun. Am remarcat în sală prezența slujitorilor din mai multe culte și comunități evanghelice arădene dar și pe Primarul Aradului, Domnul Gheorghe Falcă. Au fost prezente în sală și personalități ale aparatului administrativ arădean dar și personalități politice.

Mesajul serii a fost transmis de către Păstorul Bisericii Creștine Penticostale „Ekklesia” Arad și anume Oti Tipei.

După o scurtă socializare am plecat, într-o mică plimbare pe malul râului Mureș, spre centrul orașului la Biserica Roșie. Aici comunitatea luterană împreună cu două comunități baptiste și anume „Golgota” și „Metanoia” într-o colaborare frumoasă au muncit pentru o seară frumoasă, o seară de Muzică, Poezie și Cuvânt.

Ne-am bucurat de slujirea fraților Emil Bartoș, Iakab Istvan și Vasi Duma prin Cuvânt, meditații, poezie, poem și Crezul creștin (Niceo-Constantinopolitan) pe care l-am rostit cu întreaga asistență, dar și de cea a muzicienilor Andrei Sas la orgă, suflătorilor Florin Dan, Călin Jencov și Samuel Bala, a percuționistei Lucia Florescu dar și a grupului vocal cameral condus de către Vladimir Cusursuz, toate acestea străjuite de proiecția cu ajutorul a trei proiectoare a unei cruci. Crucea de data aceasta a fost sculptura maestrului Liviu Mocan ce poartă numele de Scara Lumii.

Așadar, evanghelicii arădeni au avut o seară frumoasă în compania a două evenimente de o bună calitate și și-au adus aminte de o zi a învierii, o zi prin care putem să ne bucurăm și să rostim: Cristos a înviat!

Lasă un comentariu