Valeriu Andreiescu – Istoria Penticostalismului Românesc, Volumul 2 (9)

Penticostali de origine evreiească există în număr foarte mic – fiindcă și evreii au rămas în număr foarte mic în România. Nu au fost deci cu totul neatinși de evanghelia penticostală. În cazul evreilor, ca și al musulmanilor, creștinarea era percepută ca o renunțare la apartenența etnică. În plus, așa cum musulmanii din Orientul Apropiat asociază creștinismul cu amintirea istorică a sălbăticiei cruciadelor, evreii actuali îl asociază cu memoria holocaustului (sau Șoah – cum preferă ei să spună). Întrucât Hitler se declara fățiș păgân, evreii au găsit un „țap ispășitor” creștin în persoana papei Pius XII, fiindcă nu a condamnat genocidul. Spre deosebire de alte masacre suferite de evrei, genocidul hitlerist nu a avut un pretext religios.

Chiar dacă Biserica era socotită „Israelul după Duh”, aceasta nu însemna că doctrina creștină cere desființarea lui „Israel cel după trup” căruia în escatologia creștină i se atribuie un rol special după „retragerea harului” de la neamuri (neevrei). Dispariția lui „Israel cel după carne” ar fi însemnat anihilarea planului lui Dumnezeu cu privire la istorie (Romani 9-11).

Argumentele teologice se corelau cu cele ale evanghelizării practice, determinând apariția unui creștinism evreiesc sau cu alte cuvinte, păstrarea identității evreiești a comunităților evreilor creștini ori mesianici. (După cum cuvântul „creștin” vine de la numele Cristos, cuvântul mesianic vine de la numele Mesia).

Iudaismul mesianic (creștinismul etnic evreiesc) are uneori nuanțe de tip penticostal, dar este în totdeauna evanghelic. Prima comunitate modernă de evrei mesianici a fost înființată oficial pe la 1860 de Iosef Rabinovici în Basarabia, la Chișinău, care pe atunci făcea parte din Rusia țaristă.